Sângiorz, protectorul naturii înverzite, al vitelor şi al oilor

Sărbătoarea Sfântului Gheorghe este ţinută de toţi credincioşii în fiecare an pe 23 aprilie şi este considerată ca vestind începutul verii pastorale. În tradiţia populară, Sfântul Gheorghe este cunoscut şi sub numele de Sângiorz, fiind perceput ca protector al naturii înverzite, al vitelor şi al oilor.

Sfântului Gheorghe i se mai spune purtător de biruinţă, iar icoanele îl înfăţişează pe un cal alb, simbol al purităţii, al luminii, în uniformă militară, străpungând cu suliţa un balaur. În calendarul popular, Sângiorz este considerat a fi protector al naturii înverzite, al vitelor şi al oilor.
În ziua Sfântului Gheorghe, creştinii pun la porţile caselor crenguţe de fag, brazde cu iarbă verde sau smocuri de iarbă în stâlpii de susţinere ai porţilor.

Pentru a fi ferite de farmece, vrăjitorii şi boli, animalele sunt protejate cu crenguţe de leuştean puse la intrarea în grajduri. La ţară, se credea că prin acest ritual oamenii, vitele şi semănăturile erau protejate de forţele malefice, ce deveneau extrem de active în acest moment de început al anului pastoral.
Pentru ca membrii familiei să fie protejaţi de junghiuri rele şi de boli necruţătoare trec prin fumul şi flăcările unui foc aprins, iar vitele şi casele se afumă, la rândul lor, cu tămâie.
Se mai spune în tradiţia populară că de Sfântul Gheorghe ard comorile pământului, ele putând fi văzute. Cei care le caută nu trebuie să scoată nici un cuvânt pentru a le putea descoperi, ca nu cumva duhul comorii să-i amuţească.
În noaptea de Sfântul Gheorghe, fetele nemăritate pot vedea chipul ursitulului oglindit într-un vas cu apă de izvor din care nu s-a băut, dacă stau goale între lumânări aprinse, aşezate în formă de cruce.

Nimeni nu are voie să doarmă în această zi, deoarece se crede că acel care încalcă interdicţia va fi somnoros tot anul. Pentru a fi apăraţi de rele, oamenii se cântăresc, astfel ei cred că vor fi sprinteni până la anul, când obiceiul se reînnoieşte. Urzicatul era un alt obicei de practicat de tinerii din comunităţile tradiţionale bucovinene. Tinerii se atingeau, pe furiş, peste părţile neacoperite ale corpului, cu tulpini de urzică, sperând că astfel vor fi mai ageri, mai harnici şi mai sănătoşi de-a lungul verii.
De Sfântul Gheorghe se dau de pomană lapte, brânză şi caş.În comunităţile săteşti contemporane se mai păstrează obiceiul împodobirii stâlpilor de la poartă cu ramuri de salcie înmugurită şi cu flori galbene de primăvară, înfipte în brazde înverzite.

Sfantul Gheorghe (Sângeorzul) preia elemente stravechi, anterioare crestinismului, din care nu se pastreaza decat amintirea unui sfant razboinic, care a omorat balaurul ce ameninta lumea. Pentru popor insa, Sfantul Gheorghe este si cel care marcheaza o noua etapa a primaverii, fiindca in aceasta luna aprilie, el “bate cu ghiciusca de foc padurea s-o infrunzeasca, aduna norii si-i scutura”, ca sa dea umezeala pamantului. Asemeni Bobotezei si Sanzienelor, in ziua de Sf. Gheorghe, se impune stropitul oamenilor, animalelor si al obiectelor din gospodarie cu apa sfintita.