Vă spun povestea şorţului. Este de-altfel până la urmă povestea reală a şorţului bunicii şi apoi a mamei.
„– Mamă, spune-mi o poveste!
– Ce poveste, copilă?
– O poveste frumoasă. Cu licurici!
Mama bombănea ca pentru ea, în timp ce așeza în șpais ultimele vase. Cu coada ochiului mă privea zâmbind. Își șterse fruntea de colțurile șorțului și se așeză pe scăunelul de lângă sobă. M-am cuibărit la picioarele ei, cu capul în poală. Șorțul mamei mirosea a prăjit, sudoare, lacrimi și zâmbete. Căci peste toate mama trecea șorțul care-i alina și osteneala, și amărăciunea, și râsul pe care și-l înfunda sfioasă în colțul ros al pânzei. Mama avea șorțuri cu floricele spălăcite, tata batiste apretate.
Oare copilul meu ce-și va aminti, blugii mei rupți?”
De-alungul anilor şorţul a suferit câteva transformări. De la clasic la modern.
O Cenușăreasă a vestimentației bunicilor, adesea subevaluată, șorțul este o piesă nelipsită a costumului popular, în viața de zi cu zi sau la sărbători. La sași, șorțul este piesa pe care sunt cusute numele celei care l-a cusut/purtat și anul realizării, fiind în unele zone cea mai bogat ornamentată piesă a vestimentației de sărbătoare. De multe ori, prin cuvintele cusute pe el, șorțul poartă mai departe glasul domol și înțelepciunea bunicii.
Şorţul bunicii este piesă de Muzeu în Germania.
Gandeste-te la toate lucrurile frumoase de langa tine si fii fericit – Anne Frank