Menu

Trăim în secolul vitezei. Îndeplineşte-ţi dorinţele la timpul potrivit

Cel mai mare vis al nostru este să ne împlinim dorinţele şi să fim fericiţi. Însă, în acelaşi timp, asta este şi cea mai mare luptă pe care o purtăm.

”Vrei o mașină nouă? Vrei să-ţi reamenajezi apartamentul? Vrei să îi faci soției/soţului cadou o vacanță? Ai un proiect? Ai nevoie de nişte studii în străinătate? Te pregăteşti pentru un eveniment special, cum ar fi nunta?

Toată lumea are dorinţe, însă este foarte important să crezi că ele se vor îndeplini. Greu cu economiile în ziua de azi, dar mai rău ar fi să nu-ţi realizezi dorinţele.

Da, ştiu te-ai gândit imediat la un credit de nevoi personale. Ştiu, că vei zice în secunda următoare: atâtea bănci, atâtea credite de nevoi personale. Plimbări la bănci, hârtii, adeverinţe de venit. Doar când te gândeşti la câte drumuri ai de făcut, îţi vine să renunţi şi la vacanţă , maşină, mobilă, planuri sau ce mai vrei tu să rezolvi repede, repede astfel încât să nu mai stai să strângi bani.

 

 

Acum creditul de nevoi personale se obţine la fel de simplu cum comanzi o pizza la birou sau acasă.  Ideea este să îţi iei bani fix cât ai nevoie. Nu te întinde mai mult decât îţi este plapuma.

Popularitatea creditului de nevoi personale se datorează în primul rând flexibilității lui. Vorbim aici de sume mici, nu trebuie să justifici modul în care folosește banii și nici nu ţi se cer acte care să dovedească venitul. Sunt suficiente documentele de la Administraţia financiară.

 

Trăim în secolul vitezei, iar tehnologia se schimbă de la o zi la alta

 

Trăim în secolul vitezei. Dar, uneori ne întrebăm ce înţelegem noi prin această denumire pretenţioasă? Observăm graba, graba oamenilor. Nimeni nu mai are răbdare, toţi doresc ca totul să se rezolve cât mai repede posibil. Aşa că orice lucru ce poate fi rezolvat rapid este bine venit. Unele lucruri se adaptează, altele nu, cum ar fi birocraţia. Dar lucrul bun în tot acest morman de hârtii ce ne înconjoară pare a fi semnătura electronică.

 

Despre semnătura electronică nu trebuie să vă mai spun eu, dar totuşi insist să vă spun că tare bună este la casa omului. Semnătura electronică sau certificatul digital aşa cum mai este el cunoscut, a devenit obligatoriu pentru foarte multe acţiuni ale noastre. Când spun acţiuni mă refer la activităţi de zi cu zi: de la documente, declaraţii fiscale ce le depunem periodic la ANAF, la Casa de Asigurări de Sănătate ori alte instituţii ale statului.

Această semnătură electronică autorizată este necesară chiar şi atunci când unii dintre noi aplică pentru fondurile europene, participă la licitaţii publice sau în relaţiile cu partenerii de faceri. Aşadar, vrem sau nu vrem, semnătura electronica ne este mai mult decât necesară.

 

 

 

3 avantaje dacă ai semnătură electronică

 

1.  Forță juridică. Conform legilor din România, semnătura digitală are aceeași valoare juridică ca și semnătura olografă

 

2. Siguranță. Semnarea documentelor în mod digital atestă că documentul aparţine persoanei  cărei semnătură a fost aplicată. Dispozitivele securizate protejează semnătura digitală  împotriva oricărei posibile falsificări.

 

3. Reducerea timpilor de așteptare şi a costurilor

Toţi cei care utilizează certificatul digital pentru raportarea electronică, nu doar pentru a reduce timpul necesar semnării actelor, dar elimină în primul rând timpul pierdut  la  ghișee pentru  depunea acestor documente. Utilizarea semnăturii digitale ajută la optimizarea costurilor în cadrul instituției în  comparație cu semnarea olografă a rapoartelor pe suport de hârtie.

 

 

 

 

tarancutaurbana

Țărăncuța Urbană sunt eu, Roxana

Fata care iubește poveștile, tradițiile, amintirile din copilărie, momentele minunate petrecute alături de cei dragi, dulciurile, florile, grădina cu flori a mamei – lăsată moștenire, satul și viața la țară.
Sunt jurnalist de peste 20 de ani. Am scris despre politică și politicieni în toți acești ani. Acum e vremea de alte subiecte.

Sper să vă placă ce scriu, scriu pentru voi, pentru prietenii mei, pentru țărăncuțele mele!

Cu drag,
Țărancuța Urbană
tarancutaurbana@gmail.com

tarancutaurbana

Țărăncuța Urbană sunt eu, Roxana

Fata care iubește poveștile, tradițiile, amintirile din copilărie, momentele minunate petrecute alături de cei dragi, dulciurile, florile, grădina cu flori a mamei – lăsată moștenire, satul și viața la țară.
Sunt jurnalist de peste 20 de ani. Am scris despre politică și politicieni în toți acești ani. Acum e vremea de alte subiecte.

Sper să vă placă ce scriu, scriu pentru voi, pentru prietenii mei, pentru țărăncuțele mele!

Cu drag,
Țărancuța Urbană
tarancutaurbana@gmail.com

No comments

Gandeste-te la toate lucrurile frumoase de langa tine si fii fericit – Anne Frank

Feed Instagram

Something is wrong.
Instagram token error.
Load More
VREI SĂ FACI O PLIMBARE? Prognoza pe trei zile! Vezi aici cum va fi vremea!
17°
cer senin
humidity: 59%
wind: 2m/s W
H 27 • L 22

NEWSLETTER

Rămâi la curent cu noutăţile de pe Ţărăncuţa Urbană

PINACOTECA BUCUREȘTIULUI – UN PROIECT INTERBELIC

Ziua cea mare1 august 2017
Locatia: Muzeul Municipiului București - Palatul Suțu După 26 de ani, Pinacoteca Municipiului București își redeschide colecțiile în fața publicului, oferind o retrospectivă a principalelor donații, Ioan Movilă si Filip Marin, precum și a celor mai reprezentative lucrări achiziționate în perioada interbelică.

Roxana Toma ( tarancutaurbana.ro ) pregătește colecția de perne Arta amintirii

Tarancuta Urbana

Facebook
Pinterest
Instagram