Tunete, trăsnete, ploi torenţiale şi incendii. Tradiții și superstiții de Sfântul Ilie, 20 iulie

Creștinii ortodocși îl sărbătoresc în fiecare an, pe 20 iulie, pe Sfântul Mare Proroc Ilie Tesviteanul, mare făcător de minuni şi aducător de ploi în vreme de secetă.

Sfântul Ilie a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab, în regatul Israel din Samaria și poate fi considerat un sfânt ecumenic, deoarece este cinstit nu numai în creştinism, ci şi în iudaism şi chiar în tradiţia islamică.

În ajunul acestei zile, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semănate cu cânepă, se dezbrăcau și, goale, se tăvăleau prin cultură, apoi se îmbrăcau și se întorceau acasă. Dacă, în noaptea dinspre Sânt-Ilie, visau cânepă verde era semn că se vor mărita cu flăcăi tineri și frumoși, iar dacă visau cânepă uscată se zicea că se vor mărita cu oameni bătrâni.

În dimineața acestei zile se culegeau plante de leac, în special busuiocul, ce erau puse la uscat în podurile caselor, sub streșini sau în cămări. Femeile duc în această zi busuioc la biserică pentru a fi sfințit.

Nu era voie să se consume mere până la 20 iulie și nici nu era voie ca aceste fructe să se bată unul de altul, pentru a nu bate grindina, obicei păstrat și astăzi. În această zi, merele se duc la biserică pentru a fi sfințite, crezându-se că numai în acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă. De Sfântul Ilie, românii își aminteau și de sufletele morților, în special de sufletele copiilor morți. Femeile chemau copii străini sub un măr, pe care îl scuturau ca sa dea de pomana merele căzute. Astfel, se consideră că morții se veselesc.

Se credea și se mai crede și astăzi că dacă tună de Sfântul Ilie, toate alunele vor seca iar fructele din livezi vor avea viermi.

Sfântul Ilie marchează miezul verii pastorale, dată când le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stână. Cu această ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau în dar iubitelor sau soțiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multa migală. Sfântul Ilie fiind şi ocrotitorul recoltelor, în această zi ele se stropesc cu agheasmă pentru ca să aducă rod bogat în anul următor.

În trecut, se obișnuia ca în această zi să se organizeze întâlniri ale comunităților sătești de pe ambii versanți ai Carpaților, se organizau târguri de Sfântul Ilie, iarmaroace și bâlciuri, unele păstrate până în zilele noastre.

Sfântul Ilie este și ocrotitorul apicultorilor, în 20 iulie, la sate, apicultorii trebuie să recolteze mierea de albine, activitate cunoscută sub denumirea de „retezatul stupilor”.

Sfântul Ilie este şi ocrotitorul aviaţiei şi al forţelor aeriene române, astăzi sărbătorindu-se și Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene.

În toate legendele Sfântul Ilie este reprezentat ca o divinitate solară şi meteorologică, care-şi marchează ziua cu mari nenorociri: incendii, furtuni cu tunete şi fulgere, grindină şi ploi violente şi cine nu respectă această zi este aspru pedepsit. Se spune că Ilie ar fi fost în viaţă un om obişnuit – soldat sau păstor, agricultor sau negustor de vite, care, fiind amăgit de diavol, şi-ar fi ucis părinţii. Iar pentru aceste crime el a trebuit să ispăşească întreaga viaţă. În cartea sa, „Obiceiuri populare de peste ani”, Ion Ghinoi relatează că Sfântul Ilie „stă închis 40 de ani într-un beci sau bordei; cară apă cu gura mergând în genunchi, pentru a uda un lemn putred; adună lemne din pădure 9 ani pentru a clădi un rug imens în care se aruncă şi arde de viu; păzeşte o turmă de oi în vârf de munte” etc
În cele din urmă Dumnezeu s-a îndurat de suferinţele lui şi considerând că şi-a ispăşit păcatul crimei l-a adus în cer, unde i-a dat un loc între sfinţi, o trăsură de foc cu 2 sau 4 cai înaripaţi şi un bici de foc cu care să gonească diavolii. Iar ura lui pe diavolii care l-au îndemnat să devină ucigaş a rămas atât de mare încât el continuă şi azi să-i urmărească şi să-i lovească cu biciul său de foc, oricunde s-ar afla. Se spune că „tunetul ar fi zgomotul făcut de huruitul trăsurii lui de foc, iar trăsnetul este biciul de foc cu care îi loveşte pe diavolii care se ascund peste tot pe pământ, în turlele bisericilor, prin pomi, pe sub streaşina caselor şi în corpurile animalelor – în special câini şi pisici”

Țărăncuța Urbană

tarancutaurbana@gmail.com