Tutunul, o plantă cu o istorie de 4.000 de ani. De la țigară la pipă și apoi țigara electronică

Începi stingher să înveți să fumezi, asta să fii în rând cu lumea, adolescent fiind nu vrei să râdă prietenii de tine că tu nu fumezi …și ajungi la un moment dat cum să faci să scapi de acest viciu. Încerci bomboane, încerci să nu-ți mai cumperi țigări sau încerci tigara electronică. Până te gândești ce să faci eu își spun povestea tutunului 🙂

Tutunul este o plantă erbacee cu ciclu de viață anual, este originar din Mexic unde, în secolul al VI-lea era folosit în ritualuri magico-religioase, crește spontan în America de Sud unde este cunoscut sub denumirea de bacon, tiutium, tabac, duhan și a fost aclimatizat în multe alte zone ale globului. Aparține familiei Solanaceae, genul Nicotină, în care există 60 de specii. Iniţial tutunul a fost utilizat pentru fumatul la pipă.

f849b1c11dfe49575dba669bfd588794

Dar foarte la modă au fost şi ţigările de foi sau trabucurile. Primele trabucuri, aşa cum le cunoaştem astăzi, au fost făcute în Spania utilizându-se tutunul cubanez, la începutul secolului al XVIII-lea. De la pipă, la țigară n-a fost decât un pas, tot un pas a fost făcut și până la tigarile electronice.

Anul 1558 este considerat ca fiind data la care a început răspândirea tutunului în Europa și apoi în restul lumii. În acest an, Jean Nicot a trimis tutun Caterinei de Medicis, regina-mama a Franței, recomandându-l ca o iarbă vindecătoare a tuturor suferințelor și în special a grețurilor de care suferea suverana, decoctul de tutun fiind proslăvit repede ca panaceu, idee subliniată de numele de „herba panacea” sau „herba sancta”, atribuite în acele vremuri tutunului. De la curtea Franței, și apoi în întreaga țară, el a câștigat lumea în câteva decenii.

Coltivazione_Tabacc

Trecerea de la utilizarea lui în scop terapeutic, ca și calmant, la utilizarea lui în scop de relaxare s-a facut aproape în toata lumea spre sfârșitul secolului al XVI-lea, mai ales prin comerțul practicat de cetățile italiene. După Europa, tutunul a fost introdus în Orientul Apropiat și apoi în Africa, Asia și Oceania. În China și India, marinarii spanioli l-au introdus pe la anii 1600-1605. Pătrunderea tutunului în unele țări și extinderea obiceiului de a fuma nu a fost lipsită și de asperități.

160940maxim
Pipa a apărut în secolul al XVII-lea. De atunci, nimic nu i-a mai putut opri succesul în creștere. Treptat, s-a trecut la tigările de foi, care s-au fabricat în special în Cuba, iar apoi în Spania dar și în alte țări din Europa și din restul lumii. Pătruns la început în palate, tutunul s-a extins apoi în mase. În scurt timp, însă, oamenii au început să observe că tutunul avea multe urmări neplăcute, chiar foarte grave pentru organism. Din acest moment începe interzicerea fumatului în diverse țări, măsurile prohibitive fiind deosebit de aspre.  În Anglia secolului al XVI-lea, pedepsele mergeau până la decapitare, capetele fumătorilor fiind expuse în piețe, cu pipa în gură, pentru a îngrozi populația. În anul 1619, regele Iacob I al Angliei combate fumatul cu vehemență într-o publicație, atrăgându-le supușilor atenția că, dacă nu-i ascultă sfaturile „vă vătămați sănătatea, cheltuiți în deșert banii, dezonorați națiunea”. Cei prinși fumând, erau condamnați la 10 zile de arest și amendă de 6 șilingi.

8a093e7efe83305b3337216a81c1a489
Pipa a apărut în secolul al XVII-lea

 

tigara_electronica_ivip_4
Tigara electronică a apărut în anul 2003, în China

La noi, tutunul a fost adus de turci la mijlocul sec. al XVI-lea. În Țara Românească se percepea un bir numit „haraciul tutunului”, în Moldova voievodul Constantin Duca stabilește în anul 1698 o taxa pe pogonul de tutun cultivat, iar în Transilvania se introduce o amendă pentru fumători. Singura activitate comparabilă ca efort era cultivarea tutunului – cei care puneau tutun erau scutiţi de serviciul militar – chiar şi pe front! – şi erau bine plătiţi. În România, primele informații au fost furnizate de Ion Ionescu de la Brad cu mai mult de 150 de ani în urmă, obiceiul fiind însă, așa cum s-a văzut, mai vechi, conform unor descoperiri arheologice datând din secolul al XVI-lea.

d5ecfe68a59401b17bbc86f6c7bc629c

Odată cu acceptarea acestui obicei au apărut și primele fabrici rudimentare de prelucrare a tutunului în 1812 în Moldova și în 1821 în Muntenia. Mult mai aproape de zilele noastre s-a trecut la folosirea de tutun și foiță, din care fumătorul își putea confecționa singur tigara, iar în final, la fabricarea de țigarete.  În timp, fumătorii s-au modernizat și au apelat la tigara electronica. S-au modernizat în sensul că au dorit să se lase de fumat. Te lași de fumat dar cum faci cu gestul. Să aprinzi țigara, să duci țigara la gură, să mai tragi un fum. Ei bine, în ultimii ani, foarte mulți fumători au încercat, unii chiar au și reușit să se lase de fumat cu tigara electronica. Există numeroase persoane care nu știu încă cu exactitate ce sunt acele tigari electronice. Deși tigara electronica a apărut în anul 2003, în China, acest dispozitiv anti-fumat a devenit foarte popular abia în ultimii ani. Cu toate acestea, dispozitivul are un potential gigantic de a înlocui țigările obișnuite din tutun. Există doctori, dar și medici și cercetători renumiți care susțin că în viitor țigara electronică ar putea înlocui definitiv țigările obișnuite din tutun.

tutunul-1

7 thoughts on “Tutunul, o plantă cu o istorie de 4.000 de ani. De la țigară la pipă și apoi țigara electronică

  1. Excellent way of describing, and good post to take facts on the
    topic of my presentation subject, which i am going to present in university.

  2. Glamorous sponsorships for beauty bloggers: How to land the best deals
    Maximizing Your Blog’s Revenue Potential in the Health and
    Beauty Niche physician transcriptionist work-from-home jobs
    How to turn your health and beauty blog into a goldmine with affiliate marketing

  3. Nijerya’da yaşam fiyatları hakkında aşağıdaki bilgileri sizinle paylaşıyoruz.
    Dört kişilik ailenin ortalama aylık maliyeti kira hariç=
    1355 Euro. 1 Kişinin ortalama aylık maliyeti kira hariç= 632 Euro.
    Aylık Yaşam Maliyeti. 625 €. Ortalama Maaş. 237 €.
    Asgari Ücret. 110 €.

Comments are closed.