Sate cu obiceiuri tradiționale care nu se dau uitate niciodată

Anumite sate din Romania păstrează încă vie tradiția moștenită de la străbuni de secole. Iar trecerea timpului nu a știrbit din strălucirea acestor obiceiuri, sărbătorite cu fast și în prezent. Cele mai multe tradiții par să dăinuie încă în zona Transilvaniei. Nici Moldova nu se lasă însă mai prejos, având la rândul său câteva obiceiuri care sunt ținute în fiecare an de localnicii unor sate.

Hărnicia la sat

În a doua zi de Paște, în satul Mocod din Bistrița-Năsăud se practică un obicei de alegere a celor mai harnici doi flăcăi din localitate, care sunt numiți „crai” și care au dreptul să îi pedepsească pe alți doi feciori leneși.  Acest obicei de primăvară, vechi de pe la 1.600, după cum spun localnicii, își are rădăcinile din perioada în care satele grănicerești își alegeau conducătorii și este un elogiu adus celor mai harnici tineri din sat. După aplicarea pedepsei, fiecare „păcătos” care a fost purtat pe brațe în jurul bisericii și bătut la tălpi cu bricele în fiecare colț al acesteia a mulțumit craiului pentru dreapta judecată, promițând, totodată, că se va îndrepta. După încă o repriză de cântec, joc și voie bună, toată lumea s-a îndreptat spre râul Someș, pentru „spălarea de păcate” și pentru prosperitate.

mocod8+timponline.ro_233068

 

Corida fetelor nemăritate 

Boul împănat este una dintre cele mai interesante și arhaice tradiții care a supraviețuit într-o arie foarte restrânsă din Transilvania. Conform tradiției, în localitatea Mânăstirea de lângă Dej, în fiecare an fetele nemăritate sunt puse la încercarea de a stăpâni un bou împodobit, lăsat liber pe străzi. După ce boul a fost împodobit, a fost dus în stradă și alungat cu biciul de băieții din sat. Se spune că fata care prinde prima boul de coarne se va mărita în curând.

boul_2_cristiana_sabau_91786200

 

Îngroparea iernii

Localnicii din comuna Rimetea, județul Alba, participă sâmbăta la unul dintre cele mai spectaculoase și mai vechi obiceiuri de primăvară din Transilvania, Înmormântarea Fărşangului. Feciorii din sat, îmbrăcați în costume hilare, umblă prin sat într-un alai grotesc pentru a îngropa iarna. „Înmormântarea Fărșangului” semnifică și sfârșitul perioadei de distracție, dinainte de postul Paștelui. Se alungă spiritele rele. Alaiul seamănă cu o înmormântare, dar are în frunte un mire și o mireasă, alături de ei stând muzicanți, haiduci care pocnesc din bice, bocitoare, bețivi sau copii îmbrăcați în costume care mai de care, de la cerșetori, clovni și drăcușori până la macabra Moarte. În mijlocul tuturor se află un sicriu, tractat de un măgăruș, în care este închisă iarna, în mod simbolic.

rimetea

 

Noaptea strigoilor

Un obicei vestit în zona Moldovei este Păzitul Usturoiului. În noaptea de Sfântul Andrei, atunci când umblă vorba că strigoii bântuie casele oamenilor, locuitorii acestor ținuturi încearcă să țină departe spiritele rele printr-o tradiție specifică. Păzitul Usturoiului constă în aducerea de acasă de către fetele tinere a mai multor funii de usturoi, alungând în acest fel spiritele rele din tot satul. În noaptea de 29 spre 30 noiembrie are loc ieșirea din morminte a duhurilor rele. În credința populară, strigoii sunt porniți să le facă rău pământenilor și pot fi opriți cu ajutorul usturoiului, care se pune la porțile gospodăriilor și la pragurile ușilor și ferestrelor, având rolul de a îndepărta spiritele malefice.

Garlic1

 

Bătaia cu ciomege

În comuna Ruginoasă, din județul Iași, se mai păstrează încă un obicei desprins parcă de pe un tărâm barbar și anume ritualul bătăilor cu bâte, care se ține de fiecare dată la cumpăna dintre ani, adică pe 31 decembrie și dacă nu s-ar ține se socotește că ar fi un semn rău pentru anul care vine. Tinerii din Ruginoasa, împărțiți în două tabere adverse, numite deleni și văleni, adică cei din deal și cei din vale, se adună în această zi în vatra satului, sub privirile localnicilor, care nu au dreptul să intervină în favoarea vreunei tabere, ori alta și încheie anul printr-o bătaie cu ciomegele. Cei declarați victorioși au privilegiul de a-și alege cele mai frumoase fete la balurile care urmează, iar potrivit celor spuse de bătrânii satului, cândva aveau un cuvânt de spus în adunările comunității și chiar anumite drepturi asupra recoltelor.

bataie

42 thoughts on “Sate cu obiceiuri tradiționale care nu se dau uitate niciodată

  1. Want to save some cash on diabetes meds? Check out these
    online pharmacies with free delivery Mail-order Metformin without prescription
    buy Actoplus without prescription Best deals for Metformin online

  2. excellent publish, very informative. I’m wondering why the opposite specialists of this sector do not realize this.
    You should proceed your writing. I am sure, you’ve a great readers’ base already!

  3. Just desire to say your article is as astounding. The clarity to your publish is simply excellent and that i can assume you’re knowledgeable in this subject.
    Fine along with your permission let me to take hold of your feed to keep up to date with approaching
    post. Thank you a million and please carry on the enjoyable work.

  4. Eczane Hizmetleri (2 Yıllık) sıralama.2022 TYT AYT (YKS) Taban Puanları,
    Kontenjanları ve Başarı Sıralamaları aşağıdaki gibidir.
    Bu puanlar 2022 ve 2022 yılına ait önlisans (iki yıllık)üniversite yerleştirme puanlarıdır.
    Sayfamızdaki verilerin tamamı ÖSYM ve YÖK (YÖKATLAS) tarafından yayınlanmış olan en son.

  5. Link exchange is nothing else except it is simply placing the other person’s
    web site link on your page at suitable place and other person will also do similar in support of
    you.

    Also visit my web-site – fx마진거래

  6. Hi, i think that i saw you visited my blog thus i came to “return the favor”.I’m trying to find things to
    improve my web site!I suppose its ok to use some of your ideas!!

    My homepage :: 먹튀검증

  7. Way cool! Some very valid points! I appreciate you penning
    this post and the rest of the website is very good.

    my webpage :: 먹튀사이트 (Sheree)

  8. I’m impressed, I must say. Rarely do I encounter
    a blog that’s both educative and entertaining, and let me tell you, you have hit the nail on the head.

    The problem is an issue that not enough folks
    are speaking intelligently about. Now i’m very happy I found this in my hunt for something
    relating to this.

    Also visit my web blog 먹튀검증사이트

  9. Hi my friend! I wish to say that this post is amazing, great written and include almost all vital infos.
    I’d like to see more posts like this .

    Feel free to surf to my blog: 바둑이사이트 (Josephine)

  10. Do you mind if I quote a few of your articles as long as I provide credit
    and sources back to your website? My website is in the very same niche as yours
    and my users would truly benefit from some of the information you provide here.
    Please let me know if this okay with you. Thank you!

    Here is my web blog 카지노사이트

  11. I was wondering if you ever thought of changing the layout of your blog?

    Its very well written; I love what youve
    got to say. But maybe you could a little more in the way of content so people could connect with it better.
    Youve got an awful lot of text for only having
    one or 2 pictures. Maybe you could space it out better?

    Also visit my site 온라인카지노

  12. Having read this I thought it was really informative.

    I appreciate you spending some time and energy to put this content together.
    I once again find myself personally spending a significant amount
    of time both reading and posting comments. But so what, it was
    still worth it!

    My web page; 먹튀검증업체

  13. I really love your blog.. Great colors & theme. Did you build this site yourself?
    Please reply back as I’m hoping to create my own website
    and want to learn where you got this from or exactly what the theme is named.
    Appreciate it!

    My blog post 토토사이트

  14. I seriously love your site.. Excellent colors & theme.
    Did you build this web site yourself? Please reply back as I’m looking to create my
    very own blog and would love to find out where
    you got this from or exactly what the theme is named.
    Appreciate it!

    Also visit my page; 카지노사이트

  15. Good day! I could have sworn I’ve been to this site before but after browsing through a few of the posts I realized it’s new to me. Anyhow, I’m definitely happy I came across it and I’ll be bookmarking it and checking back frequently!

  16. Having read this I thought it was really informative.
    I appreciate you spending some time and energy to put this informative
    article together. I once again find myself spending way too much time
    both reading and leaving comments. But so what, it was still worthwhile!

  17. Hi there this is kinda of off topic but I was wondering if blogs use WYSIWYG editors or if you have to manually code with HTML.
    I’m starting a blog soon but have no coding knowledge so I wanted
    to get advice from someone with experience. Any
    help would be greatly appreciated!

  18. Incredible! This blog looks exactly like my old one!
    It’s on a totally different subject but it has pretty much
    the same page layout and design. Excellent choice of colors!

  19. You can definitely see your expertise within the work you write.
    The sector hopes for even more passionate writers such as
    you who aren’t afraid to say how they believe.

    At all times follow your heart.

  20. Do you have a spam issue on this site; I also am a
    blogger, and I was wondering your situation; many of us have created some nice methods and we are looking to trade techniques with others, be sure to shoot me an e-mail if interested.

Comments are closed.