Tranziția energetică este un proces esențial în contextul schimbărilor climatice, al securității energetice și al sustenabilității economice. Pentru Uniunea Europeană, aceasta reprezintă o prioritate strategică, reflectată prin politici precum Pactul Verde European, obiectivul de neutralitate climatică până în 2050 și directivele succesive privind energia regenerabilă, eficiența energetică și decarbonizarea.
Tranziția implică reducerea progresivă a dependenței de combustibilii fosili, dezvoltarea surselor regenerabile de energie, modernizarea infrastructurii energetice și implementarea tehnologiilor verzi.
Pentru a atinge aceste obiective ambițioase, statele membre trebuie să elaboreze și să implementeze strategii naționale coerente, adaptate contextului propriu. Fiecare țară are specificul său energetic, ce include mixul de resurse disponibile, nivelul de dezvoltare industrială, infrastructura existentă și politicile publice.
Astfel, strategiile pot varia considerabil, dar converg spre aceleași direcții generale: decarbonizare, digitalizare și descentralizare.
România: Planul Național Integrat pentru Energie și Schimbări Climatice (PNIESC)
Pentru perioada 2021–2030, România a elaborat Planul Național Integrat pentru Energie și Schimbări Climatice (PNIESC), document-cheie al tranziției energetice. Acesta este structurat pe mai multe direcții: eficiență energetică, surse regenerabile, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, infrastructură inteligentă și cercetare-inovare.
Unul dintre obiectivele principale ale PNIESC este creșterea ponderii energiei regenerabile în consumul final brut de energie până la 30,7% în 2030. Această cotă presupune investiții masive în parcuri eoliene, solare și hidrocentrale modernizate.
De asemenea, se prevede creșterea eficienței energetice cu cel puțin 32,5%, obiectiv ce implică modernizarea clădirilor, tehnologii industriale performante și reducerea pierderilor în rețelele electrice.
România are în vedere și consolidarea infrastructurii de transport și distribuție a energiei, prin digitalizare, contorizare inteligentă și interconectare regională. Tranziția energetică include și un puternic accent social: sprijinirea consumatorilor vulnerabili, reconversia profesională în regiunile carbonifere și implicarea comunităților locale în proiecte energetice.
Germania: liderul tranziției energetice europene
Germania a fost un pionier al tranziției energetice, prin inițiativa „Energiewende” lansată în anii 2000. Strategia germană prevede eliminarea completă a energiei nucleare și reducerea drastică a utilizării cărbunelui, concomitent cu dezvoltarea intensă a energiilor regenerabile. Până în 2030, Germania își propune ca cel puțin 80% din energia electrică să provină din surse regenerabile.
Pentru atingerea acestui obiectiv, autoritățile germane au creat un cadru legislativ stabil și predictibil, stimulente financiare pentru prosumatori, licitații pentru capacități noi de producție și investiții masive în rețele inteligente și stocare. Reforma pieței de energie include integrarea surselor intermitente în sistem, stimularea flexibilității și digitalizarea sistemelor de monitorizare și control.
Germania acordă o atenție specială dimensiunii sociale a tranziției: fonduri pentru reconversia profesională a lucrătorilor din minerit, sprijin pentru gospodării afectate de prețuri ridicate și consultarea cetățenilor în planificarea energetică locală. De asemenea, cercetarea și inovarea sunt susținute intens, cu scopul de a face din tranziția energetică un motor de competitivitate industrială.
Franța: planificare strategică și echilibru energetic
Strategia energetică a Franței, cunoscută sub numele de „Programmation pluriannuelle de l’énergie” (PPE), este construită în jurul ideii de echilibru în tranziția energetică. Franța mizează atât pe dezvoltarea energiilor regenerabile, cât și pe menținerea unui rol semnificativ al energiei nucleare, considerată o sursă stabilă și cu emisii scăzute de carbon.
Obiectivele PPE includ creșterea capacității solare instalate, modernizarea rețelelor de transport și stocare a energiei, promovarea mobilității electrice și reducerea consumului energetic al clădirilor. Franța susține dezvoltarea hidrogenului verde, ca soluție de stocare și vector energetic pentru industrii grele.
Strategia franceză este profund ancorată în contextul european, vizând integrarea în piața comună a energiei și cooperarea transfrontalieră pentru infrastructura energetică. Autoritățile franceze acordă o atenție deosebită inovării, prin programe dedicate de finanțare pentru start-upuri verzi, institute de cercetare și parteneriate public-private.
Polonia: provocări și reconfigurare strategică
Polonia se confruntă cu provocări semnificative în tranziția energetică, dat fiind rolul dominant al cărbunelui în mixul său energetic. Cu toate acestea, guvernul polonez a lansat recent o strategie de reducere progresivă a dependenței de combustibilii fosili, concentrându-se pe surse regenerabile, gaze naturale și dezvoltarea energiei nucleare.
Strategia poloneză include stimulente pentru prosumatori, facilitarea investițiilor în panouri fotovoltaice și parcuri eoliene, precum și crearea unui fond de tranziție echitabilă pentru regiunile miniere. Polonia intenționează să construiască primele sale reactoare nucleare începând cu 2030, pentru a asigura securitatea energetică pe termen lung.
Pe plan social, autoritățile poloneze pun accent pe educația publicului, consultarea comunităților și atragerea investițiilor europene pentru modernizarea infrastructurii. Eforturile sunt susținute prin Planul Național de Redresare și Reziliență, ce include proiecte verzi și digitale.
Suedia: un model de neutralitate climatică
Suedia se numără printre țările cel mai avansate în tranziția energetică, cu un mix energetic dominat de hidroenergie și energie nucleară. Obiectivul Suediei este atingerea neutralității climatice până în 2045, cu emisii negative ulterior.
Strategia suedeză include electrificarea transportului, promovarea biocombustibililor, decarbonizarea industriei prin utilizarea hidrogenului verde și investiții masive în cercetare. Suedia mizează pe participarea activă a societății civile și pe descentralizarea producției de energie, cu accent pe comunități energetice și tehnologii de autoconsum.
Un aspect esențial al strategiei suedeze este corelarea politicilor de mediu cu cele de coeziune socială: tranziția este percepută ca un proces just, care trebuie să aducă beneficii în toate regiunile, nu doar în centrele urbane.
Provocări comune și perspective de viitor
Deși strategiile diferă, statele europene se confruntă cu provocări similare: integrarea surselor intermitente, echilibrarea sistemului energetic, acceptabilitatea socială, finanțarea tranziției și adaptarea legislației la noile realități tehnologice. Un element comun este nevoia de cooperare între state, schimb de bune practici și investiții în infrastructuri transfrontaliere.
Digitalizarea, inteligența artificială și descentralizarea vor remodela peisajul energetic în următorii ani. Prosumerii, rețelele locale de energie, stocarea la scară mică și integrarea mobilității electrice vor schimba modul în care energia este produsă, distribuită și consumată.
Un exemplu elocvent pentru transformările tehnologice este analiza diferentele dintre panourile fotovoltaice policristaline si monocristaline, care subliniază nu doar eficiența variabilă a acestor tehnologii, ci și impactul asupra deciziilor de investiție și proiectare energetică.
În cele din urmă, tranziția energetică este mai mult decât o schimbare tehnologică: este o revoluție economică, socială și culturală. Strategiile naționale trebuie să fie dinamice, incluzive și bine fundamentate, pentru a transforma provocările prezentului în oportunități durabile pentru viitor.
