O întrebare care nu-ți dă pace, spusă pe șleau
Uneori, romanele pentru tineri își ascund miezul acolo unde te aștepți cel mai puțin: în intimitatea unei identități fisurate, într-o amintire suspect de lucioasă, într-un „tată” apărut parcă din fum. Am lăsat cartea jos o clipă și m-am întrebat pe voce tare: cine e ticălosul, de fapt? Și de ce spune Davos că e tatăl lui Mihai?
Întrebarea asta te prinde de mână și te plimbă prin cele două dimensiuni ca printr-un oraș necunoscut, acum în lumina necruțătoare a prânzului, acum pe străzi laterale, unde umbrele par să știe ceva ce noi încă nu știm.
În romanul lui Mihai Dan Bradu, conflictul nu e doar cu monștri, păianjeni războinici sau vampiri carismatici. Este, mai ales, cu minciuna bine strunită. Cu vocea care sună familiar.
Cu imaginea unui chip pe care ai fi vrut s-o recunoști. Îți propun să desfacem nodul încet, fără grabă, ca să înțelegem cine joacă rolul ticălosului și de ce „paternitatea” lui Davos e, în fond, o armă psihologică.
Cine e ticălosul în adevăratul sens al poveștii?
La prima citire ai spune simplu: Davos. Regele vrăjitorilor, conducătorul de facto al celei de-a doua dimensiuni, strateg rece care controlează minți, manipulează amintiri și intră în scenă cu siguranța cuiva care a mai câștigat bătălii.
E figura aceea care apasă pe un buton invizibil și toți ceilalți, inclusiv prietenii lui Mihai, devin brusc marionete. În preajma lui se lasă un fel de tăcere ascuțită, ca atunci când cineva își ține respirația înaintea unei decizii irevocabile.
Dar nu e doar el. La orizont planează numele lui Mordil, răul mai vechi, aproape mitic, pe care eroii trebuie să-l elibereze și să-l înfrunte. Și totuși, în ritmul cărții, ticălosul care te arde chiar în pagină rămâne Davos. El își asumă rolul de antagonist activ, prezent, acela care îți subminează realitatea fix când te ridici să lupți. E răul de lângă tine, care îți spune cu o voce liniștitoare că îți vrea binele.
De ce spune Davos că e tatăl lui Mihai?
Davos e abil. Apare cu o glugă pe cap, își dă gluga jos și, în lumina aceea nemiloasă, chipul lui seamănă izbitor cu al tatălui lui Mihai. Nu e un detaliu decorativ, ci începutul unei strategii.
În câteva rânduri folosește tonul blând, aproape pedagogic, al unui părinte care „știe mai bine”, își înscenează omnisciența și o îmbracă într-o familiaritate care dezarmează. Afirmă că îl cunoaște pe Mihai, că l-a urmărit, că l-a „crescut” prin provocări. Iar când nu ajunge cu vorba, intră brutal în mintea lui și o rescrie.
De ce o face? Pentru control. Pentru a-l rupe pe Mihai de prieteni, de mama lui, de oamenii care apar exact când e nevoie și îl trag înapoi la el acasă. Dacă îi câștigă mintea, îl câștigă pe Mihai ca armă. Paternitatea falsă devine pârghia emoțională: „dacă sunt tatăl tău, vino de partea mea, ai încredere în mine, renunță la îndoieli”. E, pe scurt, o formă de gaslighting în registru fantastic, dar cu aceleași consecințe tăioase ca în viața reală.
Mai e însă ceva. Davos nu doar spune. El „plantează” dovezi. Construiește în interiorul minții lui Mihai un coridor al amintirilor, cu uși care poartă etichete tandre și înșelătoare. Îi pune în față secvențe în care pare că a fost de față, că l-a ținut aproape, că a dispărut apoi ca un tată incapabil.
Totul e calibrat să semene cu o biografie posibilă, o înscenare menită să-l facă pe Mihai să creadă că a fost iubit și abandonat de același om.
Ambiguitatea care te tulbură și te ține aproape
Cartea lucrează intenționat cu ambiguitatea. Uneori, vocile din jur contrazic „adevărul” lui Davos. Alteori, chiar cei apropiați par să ofere confirmări neașteptate. E amețitor, știu. E ca atunci când cineva îți spune, cu toată convingerea, „am fost acolo”, iar altcineva, la fel de sigur, răspunde „imposibil”. Pe cine crezi?
Exact această tensiune îl frământă pe Mihai. E băiatul care strânge arma cu o mână și îndoiala cu cealaltă. Eroismul lui nu stă doar în luptele cu monștri, ci și în curajul de a nu lua de bun ce sună comod.
Davos profită de spaimele cele mai intime: dorul de tată, lipsa unei certitudini de familie, nevoia de sens. Îi promite că a avut mereu un plan pentru el. Îl face să se simtă ales. Și, din când în când, îl împinge să greșească, ca să-l poată șantaja apoi cu vinovăția.
E neplăcut de uman modul în care acționează, tocmai de aceea e cu atât mai periculos. N-are nevoie mereu de magie. Uneori îi este suficient un „știu eu mai bine” rostit la momentul potrivit.
Cum îl afectează pe Mihai această minciună?
Îl rănește. Îl face să se uite în oglindă și să nu mai fie sigur pe ce vede. Îi pune la îndoială instinctele și îl obligă să-și verifice memoria ca pe un hard vechi, plin de foldere cu nume stranii. Până la urmă îl forțează să aleagă: cui îi dă dreptul să-i definească trecutul?
Prietenii rămân lângă el chiar când alunecă, iar asta contează enorm. Heather, Dan, bătrânelul înțelept, polițistul care apare la momentul potrivit, toți îl trag, la propriu și la figurat, din prăpastie. Mihai învață să-și pună limite, să-și protejeze amintirile, să apese pe „erase” acolo unde minciuna a prins rădăcini.
Are și momente de autoironie. O replică spusă cu gura strâmbă, un „mă transform în ștrumf” aruncat la nervi, o comparație cu Scooby Doo într-o dubiță care vâjâie prin pustiu.
Umorul îl salvează adesea de la rigiditate și, paradoxal, îl scoate din minți pe Davos. Acolo unde e rânjet și prietenie, manipularea prinde mai greu.
Davos, ticălosul care se vrea tată
Dacă e să răspundem apăsat la întrebarea inițială, Davos e ticălosul. Nu doar prin puterile lui de rege vrăjitor, nu doar prin turnurile pe care le ridică în calea eroilor, ci prin modul în care răsucește adevărul până când pare firesc. Spune că este tatăl lui Mihai pentru că asta îl apropie și îl fragilizează în același timp.
Îi dă iluzia protecției și, în aceeași respirație, îi cere supunere. În universul cărții, adevărata maturizare a lui Mihai e desprinderea din această plasă, nu doar victoria într-o bătălie spectaculoasă.
Și, dacă stăm puțin, tema trece dincolo de fantasy. Oricine a crescut cu promisiuni neîmplinite știe cât de greu e să spui „nu cred”, mai ales când ți se oferă o explicație care astupă toate golurile. Romanul îți dă exact exercițiul ăsta etic: să te oprești, să te întrebi, să-ți asculți prietenii, să verifici sursa. Să nu pui coroana pe primul chip care îți spune „te iubesc, am un plan cu tine”.
De ce merită să citești acum?
Povestea curge sprinten, cu replici vii și referințe pop care nu se iau prea în serios. E o carte care se citește cu un zâmbet și cu pumnii strânși în același timp.
Pentru cititorii tineri e o aventură cu miză clară. Pentru cei mai mari există și un strat secund: cum îți construiești identitatea când cineva, carismatic și puternic, încearcă să-ți spună cum ar trebui să fii.
Dacă simți că te atrage tema asta, caută romanul în librării. Îl găsești ușor online, iar fraza pe care să o urmărești este „Drumul catre o alta dimensiune” de Bradu Mihai Dan.
Cartea poate fi achiziționată de pe Carturesti.ro și Libris.ro, după preferință.
Un mic îndemn de lectură
Când Davos poartă un hanorac banal și vorbește molcom, ca un părinte, merită să stai cu antenele sus. Când îți dă senzația că ți-a fost mereu aproape, verifică. Când în jurul lui toți ceilalți par brusc vinovați, întreabă-te cui folosește această schimbare de perspectivă.
Iar de fiecare dată când Mihai alege prietenia în locul singurătății seducătoare pe care i-o propune Davos, ține minte că adevărații „părinți” ai unui erou sunt cei care îl ridică atunci când cade, nu cei care îi fac morală în timp ce îi răsucesc mintea.
Casetă editorială
Roman de Mihai Dan Bradu, apărut la Editura Ecou Transilvan în 2024, parte din seria Călătorie spre început, 174 de pagini, ISBN 978 630 311 221 3.
Volumul poate fi comandat online pe Carturesti.ro și Libris.ro. Lectură plăcută și grijă la vrăjitori: amintirile tale merită păstrate întregi.
