De ce ne enervăm atât de ușor și de ce este dificil să discutăm cu cei care au opinii diferite? Ce parte din haosul din jurul nostru ne afectează gândirea? În primul episod al emisiunii „Cum supraviețuim?”, jurnalista Adriana Nedelea dialoghează cu Radu Atanasiu, profesor specializat în gândirea critică, despre teme precum polarizarea, lipsa de încredere, responsabilitatea și cum ajungem să fim prizonierii propriilor convingeri.
„Am ajuns ca într-un autobuz încins”
Radu Atanasiu, profesor de gândire critică și decan asociat la Bucharest International School of Management, folosește metafora unui autobuz blocat în trafic, călduros, fără aer condiționat și cu ușile închise pentru a ilustra situația actuală a societății. Într-un astfel de mediu, chiar și cele mai mici acțiuni pot provoca reacții exagerate.
„Eu cred că am ajuns ca într-un autobuz încins, fără aer condiționat, cu ușile închise și care stă în trafic. Și atunci îți sare țandăra din orice. Eu cred că am ajuns la nivelul ăsta de nervi, de polarizare, și ni se datorează. Avem o responsabilitate, nu neapărat o vină.”
Atanasiu subliniază distincția dintre vină și responsabilitate. Deși nu putem controla tot ce se întâmplă în politică sau economie, refuzul de a recunoaște contribuția proprie ne împiedică să învățăm din experiențe. El afirmă că organizațiile pot învăța din eșecuri doar dacă acceptă că unele rezultate au fost influențate de propriile decizii, iar acest mecanism se aplică și la nivel societal.
Se compară cu o scară de bloc prost administrată, unde locatarii dau vina unii pe alții, ignorând că problemele sunt rezultatul modului în care întreaga comunitate funcționează.
„Tot timpul știi cine e de vină: președintele spune că vicepreședintele, vicepreședintele spune că președintele, amândoi spun că administratorul, administratorul spune că amândoi și toată lumea spune că sunt de vină ceilalți. Nu. Toată scara de bloc, pentru că ăsta este felul lor, împreună, de a-și gestiona scara de bloc.”
Responsabilitatea cetățenilor nu se limitează doar la vot. Chiar dacă o mică parte din probleme depinde de acțiunile noastre, este esențial să ne întrebăm ce putem face cu acea parte: în comunitate, în relația cu instituțiile sau în spațiul public.
„Noi versus ei” ne transformă adversarul în dușman
Polarizarea nu se limitează la politică, ci s-a infiltrat și în familii, cercuri de prieteni și la locul de muncă. Oamenii fie se ceartă pe subiecte politice, fie evită discuțiile de teamă că orice dezacord va afecta relația.
Radu Atanasiu observă că acest fenomen este amplificat de media și platformele sociale, care promovează conflictul și ne determină să ne alegem o parte. Odată ce ne-am alăturat unei tabere, riscăm să devenim prizonieri ai acelei poziții, căutând doar informații care să ne confirme convingerile și să demonstreze că ceilalți sunt problema.
„Polarizarea este între oameni care sunt în aceeași familie, în același grup de prieteni și în aceeași firmă, care ori se ceartă pe rupte pe tot felul de teme cu iz politic, ori tac și nu au curaj. Media pune conflictul în față și îi provoacă pe oameni să creadă că este de rău și să ia o parte. În momentul în care iei o parte sau alta, ești captiv acolo.”
Generalizările precum „toți fură” sau „toți sunt la fel” oferă explicații simple, dar acestea ignoră complexitatea realității. Un exercițiu util ar fi să încercăm să înțelegem deciziile celor pe care îi criticăm din perspectiva lor, pentru a vedea dacă au o logică în contextul propriilor interese.
Când televiziunea nu te informează, ci îți confirmă identitatea
Conform profesorului Atanasiu, o parte a publicului nu urmărește știrile pentru a obține informații noi, ci pentru a-și auzi opiniile confirmate. Comentariile dramatizate devin o formă de validare și apartenență.
„Lumea nu se duce acolo ca să afle. O mare parte dintre cei care se uită la televiziunile de știri se uită ca să-și confirme ceea ce credeau deja și ca să-și lipească mai tare eticheta de apartenență la acel fel de gândire. Te duci ca să-ți confirmi că ești deștept: «Uite, așa este! Ăia sunt niște tâmpiți și niște răuvoitori».”
Impactul nu se limitează doar la timpul petrecut, ci și la energia mentală consumată. Dacă mintea noastră este constant absorbită de conflicte pe care nu le putem influența, rămâne mai puțin loc pentru relații, planuri și pentru aspectele asupra cărora avem control.
Cum ieși din gândirea în alb și negru
Radu Atanasiu sugerează un exercițiu simplu: în loc să vedem o temă în termeni de 0 sau 100, să ne întrebăm unde ne aflăm între aceste extreme.
„Dacă pui între 0 și 100 niște numere și te gândești: «Mie mi se pare că situația este așa, dar nu mi se pare sută la sută», începe discuția. Eu aș vrea ca Uniunea Europeană să se implice 65%, tu ai vrea 38%. Avem un pic de gândire, avem un pic de dezbatere. Între 65 și 38 putem să gândim, între 0 și 100 nu putem să gândim.”
Un alt test este să ne întrebăm ce informație ne-ar putea determina să ne schimbăm părerea. Dacă răspunsul este „nimic”, atunci nu avem o opinie deschisă, ci o convingere rigidă, strâns legată de identitatea noastră.
„Gândește-te: ce ai putea să afli sau să citești undeva ca să-ți schimbi părerea? Dacă răspunsul este «nimic», tu nu mai ai o opinie acolo, ai o credință ca aceea religioasă. Dacă nu este nimic care să te poată face să-ți pui la îndoială o convingere politică, atunci este un fel de închistare.”
„De-a cui ești?” și pierderea vederii panoramice
Apartenența la o familie sau comunitate a fost mult timp un mecanism de siguranță. În prezent, acest reflex se poate extinde asupra unei ideologii, unui partid sau lider. În loc să ne definim prin acțiunile și gândurile noastre, ajungem să ne identificăm prin „de-ai cui suntem”.
„Ce se întâmplă când urmărești doar să ți se confirme ceea ce ai deja, ceea ce știi deja, opinia pe care o ai deja? Se întâmplă că nu gândești critic și îți pierzi, la un moment dat, vederea panoramică. Nu înțelegi jumătate din lumea în care trăiești.”
Gândirea critică nu înseamnă a nu mai avea încredere în nimeni. Un scepticism extrem poate conduce la teorii ale conspirației. Este necesară o balanță între încredere și îndoială, precum și disponibilitatea de a ne verifica inclusiv ideile preferate.
România care gândește critic există deja
În ciuda provocărilor, Radu Atanasiu observă și aspecte pozitive. El menționează evoluția programelor de dezbateri în licee și inițiativele care promovează gândirea critică, subliniind că publicul este mai greu de manipulat comparativ cu anii 1990 sau 2000. Tot mai multe persoane aleg să se distanțeze de certurile fără sens, își pun întrebări și caută să-și asume controlul asupra vieții lor.
Această atitudine se leagă de conceptul psihologic de „locus of control”: credința că alegerile noastre pot influența evenimentele din viața noastră. Alternativa este să atribuim totul norocului, ghinionului sau altora, renunțând astfel la controlul asupra propriei existențe.
„Dacă ai impresia că tot ceea ce ți se întâmplă vine de la noroc, ghinion, dușmani sau politicieni, nu mai ai control asupra vieții tale. Ai o singură viață și ai dat frâiele altcuiva. Ia-ți frâiele înapoi, gândește cu capul tău și fă ceva cu viața ta.”
Școala ne învață să concurăm, nu să lucrăm împreună
Una dintre vulnerabilitățile societății, conform profesorului, provine din sistemul educațional. Acesta recompensează aproape exclusiv performanța individuală, învățându-i pe copii prea puțin despre gestionarea conflictelor și a intereselor divergente.
„Noi nu știm din școală și din familie să gestionăm alți oameni care au interese divergente față de noi. În momentul în care ai interese divergente față de mine, ești un idiot, ești răuvoitor, îmi vrei răul. Nu. Eu vreau să iau lucrul acesta, îl vrei și tu; hai să vedem cum gestionăm situația.”
Copiii care învață să colaboreze, să dezbată și să găsească soluții împreună vor fi mai pregătiți ca adulți să gestioneze dezacordurile. În lipsa acestui antrenament, explicația simplistă rămâne adesea că celălalt este incompetent sau răuvoitor.
Ce ne ține întregi: relațiile, sensul și spațiul mental
Întrebat despre factorii care influențează starea de bine, Atanasiu menționează calitatea relațiilor și convingerea că acțiunile noastre au un sens. Relațiile sănătoase necesită efort și întreținere, de la familie și prieteni până la comunitatea în care trăim.
În fața provocărilor politice, economice sau sociale, nu putem controla tot ce se întâmplă. Totuși, putem controla modul în care reacționăm și cum ne gestionăm timpul și energia.
„Poți să controlezi reacția ta la ceea ce nu depinde de tine. Trebuie să înțelegi ce depinde de tine și să nu te superi pentru ceea ce nu depinde de tine.”
De la supraviețuire la viețuire
Ce putem face? Să luăm exemplul unei persoane care aleargă pe un drum plin de gropi. Dacă se concentrează doar pe obstacole, nu va putea vedea orizontul. Dacă mintea noastră este constant absorbită de scandaluri, rămâne mai puțin loc pentru visuri și planuri de viitor.
„Dacă alergi pe un drum cu gropi, trebuie să stai cu nasul în pământ și nu poți să ridici privirea ca să te uiți la orizont. Trebuie să alocăm un spațiu mental pentru a putea visa și a construi.”
Sursa articol: https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/cum-supravietuim-radu-atanasiu-romania-a-ajuns-ca-intr-un-autobuz-incins-fara-aer-conditionat-de-ce-ne-sare-tandara-din-orice
Sursa foto: artsysolomon / Pixabay


